De Sfântul Andrei, se deschid pârtia pentru începători și cea de sanie de la Buscat, Cluj.
Buscat Academy, surpriza organizatorilor pentru cei care vor să învețe să schieze.
Pârtia de începători de la Buscat, din comuna Băișoara, județul Cluj este una dintre primele (două) pârtii care se deschid în sezonul de iarnă 2022-2023. Buscat Resort își așteaptă vizitatorii chiar de astăzi, 30 noiembrie, atât cu pârtia de 100 metri și cu banda de urcare dedicată, cât și cu o pârtie de sanie, cu restaurant și pensiune funcționale. Mai mult, supriza sezonului e dezvăluită tot astăzi: Buscat Academy, școala oficială de schi de pe pârtia din Băișoară și-a deschis porțile!
Reprezentanții pârtiei s-au pregătit intens pentru cei care vor să-și petreacă minivacanța de Ziua Națională la munte. Pe pârtie va fi zăpadă perfectă pentru sporturile de iarnă, chiar dacă nu va ninge, pentru că în fiecare noapte au fost și vor fi puse în funcțiune tunurile de zăpadă.
Dacă nu aveți sanie, nu e motiv să nu veniți la zăpadă. Centrele de închirieri de la baza pârtiei vor fi și ele deschise începând cu 30 noiembrie. Turiștii pot închiria echipamente de schi, dar și sănii.
“Aerul curat și efortul, fie el și pe o părtie de sanie sau de începători, aduce pofta de mâncare, așa că am ținut să fim gata și cu restaurantul, și am reușit. Iar cei care vor dori să rămână la Buscat peste noapte, să înceapă următoarea zi la zăpadă cât mai devreme, o pot face la Pensiunea Cota 1.600, care este pregătită să găzduiască până și pe cei mai pretențioși dintre vizitatori”, spune Iancu Șerbănescu, managerul Buscat Resort.
Reprezentanții Buscat spun că fac toate eforturile pentru ca pârtia albastră, care are o lungime de 1.300 de metri, dar și telescaunul, să fie practicabile până la sfârșitul acestei săptămâni.
La momentul transmiterii acestei informări, în afară de Buscat, anunțate sunt următoarele deschideri de pârtii: Arena Platoș – 30 nov, Mădăraș – 1 dec, Straja- 1 dec, Transalpina- 16 dec.