Murals of Youth – peste 5.000 de persoane participante

Murals of Youth

M.Y. – Murals of Youth #4 și-a desemnat câștigătorii: o elevă din Slatina (jud.Olt) a obținut premiul I la concursul de artă murală care a avut loc la sfârșitul lunii august la Cluj-Napoca    

Podiumul a fost completat de elevi din Chișinău (Republica Moldova) și din Buzău (jud. Buzău).

Peste 5.000 de persoane au participat la activitățile organizate în cadrul ediției a patra a Murals of Youth

Între 27 și 31 august, centrul Clujului a devenit scenă în aer liber pentru elevii de liceu înscriși în concursul de artă murală organizat pentru al patrulea an consecutiv în orașul de pe Someș, dar și pentru clujenii care au răspuns în număr mare apelului la creativitate și au venit să deseneze alături de profesorii și voluntarii Asociației Comunitatea 156.    Murals of Youth 

Cele 10 echipe formate din tineri artiști selectate de juriu au pictat live pe panouri de mari dimensiuni și și-au pus creativitatea și imaginația la treabă pentru a transpune tema ediției din acest an: TRADIȚII.

Timp de cinci zile, peste 5.000 de persoane au participat la activitățile gratuite organizate în Piața Unirii, dar și pe str. Iuliu Maniu și la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Festivalul de artă murală, deja o tradiție pentru Cluj, și-a propus și în acest an să ofere o platformă autentică pentru exprimarea liberă a tinerilor și să transforme spațiul public într-un loc de întâlnire între artă, comunitate și inovație.

Murals of Youth

Trei câștigători, trei povești de succes         

Cele 10 lucrări care au participat în acest an la concursul de artă murală au fost evaluate de un juriu format din: prof. dr. Sergiu Georgian MazerschiKarla Maria BroșteanuOana Butușina (pictor și profesor de arte vizuale) și Hermina Csata (artist vizual, președinte al filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România).

Câștigătorii ediției a patra au fost:

  • Locul I: Sara Maria Aflagea de la Colegiul Național ”Ion Minulescu” din Slatina (jud. Olt)

  • Locul II: Cristian Mititelu & Igor Gainar de la Colegiul de Arte Plastice ”Alexandru Plămădeală” din Chișinău (Republica Moldova)

  • Locul III: Clara Georgiana Șerbu de la Liceul de Arte ”Margareta Sterian” din Buzău (jud. Buzău)

O nouă ediție cu impact asupra comunității și viitorului artei murale      

Experiența festivalului a fost completată de concursul de design de mobilier urban derulat în parteneriat cu Sport Play Systems, dar și ateliere practice de meșteșuguri și o cină tradițională organizată în aer liber, chiar în centrul orașului. Lucrările înscrise în concursul de design de mobilier urban au fost jurizate de arh. Claudiu Salanță – arhitect șef al județului Cluj și președintele Ordinului Arhitecților din România Filiala Transilvania, arh. Mihai Balaș, Mihnea Ghilduș – designer de produs, fondatorul platformei Dizainăr, director creativ DZNR Studio, lector univ. UAD Cluj-Napoca și prof. dr. Sergiu Georgian Mazerschi, profesor și doctor în arte plastice.

Murals of Youth

Laureații la acest concurs sunt:

  • Locul I: Bianca Chindriș

  • Locul II: Francesca – Anne – Marie Neagu & Adelina – Bianca Ticu

  • Locul III: Theodora Carmen Vasilică

  • Mențiune: Adriana – Maria Drăghici

Murals of Youth

Un autobuz pictat live, desen pe asfalt pe Iuliu Maniu, carte de colorat uriașă în Piața Unirii, ateliere și concerte  

Continuând în linia edițiilor anterioare, profesorii și membrii Asociației Comunitatea 156 au pictat live un autobuz pus la dispoziție de Compania de Transport Public Napoca SA. Vehiculul urmează să intre în circulație în Cluj-Napoca, pe rutele indicate de operatorul de transport.

În paralel cu competiția principală, în Piața Unirii a avut loc și un concurs de breakdance, care a devenit deja o tradiție a festivalului. Concurenții s-au întrecut în fața publicului pentru premiile oferite de organizatori. Spectatorii au urmărit battle-uri 1v1 și ALL STYLE Battle, unde s-au întâlnit stiluri precum Breaking, Hip Hop, House, Popping, Locking, Dancehall, Afro, Vogue și multe altele.

Concursul de breakdance a fost câștigat de Alin Țîrcă, urmat de Răzvan Nechita și de Darius Marian.

Murals of Youth

Programul din acest an a fost marcat de o serie de noutăți concepute pentru a implica activ atât participanții, cât și comunitatea locală: o intervenție artistică colaborativă spectaculoasă (reinterpretarea într-un exercițiu colectiv de creație a Coloanei Infinitului, la scară 1:1, desenat pe asfalt pe strada Iuliu Maniu, un omagiu Anului Brâncuși 2026), desen colaborativ, ateliere de creație, concerte și spectacole de dans, în Piața Unirii.

Despre Comunitatea 156

Un proiect inițiat de profesor dr. Sergiu Georgian Mazerschi, demarat ca activitate extrașcolară în anul 2021, în cadrul Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, Comunitatea 156 este formată din elevi/foști elevi și profesori ai liceului. Scopul comunității este schimbarea felului în care este privit sistemul de învățământ din România, prin organizarea de activități extrașcolare, care nu se regăsesc în curriculă, cu scopul de a pregăti elevii pentru a deveni profesioniști, oameni care să aducă un plus de valoare societății. De asemenea, își propun să devină un model pentru liceele din România, indiferent de profilul acestora, astfel încât să asiste la organizarea unor astfel de comunități în cât mai multe școli.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*