Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Acestea sunt cuvintele atribuite lui Constantin Brâncuși cu referire la cântecele Mariei Tănase. Legenda spune că s-ar fi întâlnit la Paris, în 1938, în cadrul unei expoziții organizate de Dimitrie Gusti. Maria Tănase avea 25 de ani, iar Constantin Brâncuși 62. Variantele poveștii dintre cei doi sunt multe, dar ce știm cu certitudine este că sculptorul a fost fascinat de vocea ei unică și de modul în care aceasta transpunea dorul și durerea în artă. Maestrul și Măiastra este un spectacol teatral-muzical, care are la bază povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, transpunând-o în artă fără a avea pretenția că va elucida misterul dintre ei, ci doar că a creat un pretext pentru a împleti cântecul și forma, repertoriul Mariei Tănase cu repertoriul de romanțe din epocă, creând contextul unei posibile întâlniri. În iubire sau în artă. Spectacolul va avea loc în patru orașe, iar la Cluj-Napoca se va întâmpla pe scena Operei Maghiare, în 6 octombrie, de la ora 19.00. Maestrul și Măiastra
Spectacolul va avea forma unei piese de teatru originale, care îmbină muzica live, dialogurile, intervențiile poetice și proiecțiile vizuale inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, pe un libret scris de Ina Hudea, cea care semnează și regia spectacolului. Chiar dacă libretul prezintă povestea într-o formă cultă, muzica face parte din identitatea noastră, ca români, și e foarte apropiată de public. În plus, prezentarea într-o formă modernă, minimalistă, cu scena împărțită în două planuri – grădina de vară în care cântă Maria Tănase și atelierul de sculptură al lui Constantin Brâncuși – , precum și experiențele de dinaintea începerii spectacolului, care te introduc în atmosferă, vor face conceptul foarte atrăgător și pentru publicul tânăr.
Spectatorii sunt invitați să vină la spectacol cu o oră înainte de începerea lui, pentru a se putea bucura de experiența surpriză AI cu Constantin Brâncuși: Atelierul lui Brâncuși – o întâlnire între artă, memorie și inteligență artificială. Această experiență interactivă este realizată de Florin Marc, lector universitar în cadrul Facultății de Teatru și Film a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și propune o reinterpretare contemporană a întâlnirii cu sculptorul Constantin Brâncuși, prin intermediul tehnologiei Synfeon (avatar-AI). În spațiul virtual al atelierului artistului, vizitatorii vor avea ocazia de a purta un dialog verbal, în timp real, cu o reprezentare digitală întrupată a lui Brâncuși, descoperind prin conversație aspecte din viața, opera și universul său artistic.
Lucrarea interactivă explorează întâlnirea dintre patrimoniu cultural, artă și inteligență artificială, transformând vizitatorul din simplu spectator într-un participant activ al experienței.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Asociației The Portal și Mimesis Tech SRL, în contextul activității de cercetare și creație desfășurate în cadrul Facultății de Teatru și Film – Universitatea ”Babeș-Bolyai”.
Spectatorii care au optat pentru experiența VIP (detalii pe www.romantauneste.ro) pot să se bucure și de o degustare de vin în tot acest timp de așteptare, după care vor viziona spectacolul de pe locurile cu cea mai bună vizibilitate. Experiența VIP este valabilă doar pentru publicul din orașele Cluj-Napoca și Târgu-Mureș. Biletele se pot achiziționa e pe platforma www.in-time.ro sau de la casieria Operei Maghiare din Cluj-Napoca.
Conceptul și contextul
Sculptura lui Brâncuși și romanța românească împărtășesc aceeași filozofie profundă: se inspiră din rădăcinile populare, reduc la esență mesajul și îl exprimă într-o formă cultă. Ambele forme de expresie sunt caracterizate prin simplitate, autenticitate și profunzime, demonstrând că aceleași esențe artistice pot fi transpuse în limbaje diferite. Totuși, aceste două expresii supreme ale identității românești au rămas până acum în sfere separate, fără un dialog artistic viu care să le unească în aceeași experiență emoțională. Însă ”Anul Brâncuși” oferă cadrul și contextul ideal pentru a face piatra să cânte și îl apropie pe spectator de artă prin folosirea romanței ca „vehicul emoțional”.
Artiștii
În rolurile principale îi vom avea pe mezzosoprana Iulia Merca (Maria Tănase) și pe tenorul Sorin Lupu (Constantin Brâncuși), doi artiști lirici de notorietate națională și internațională, care vor interpreta romanțe din repertoriul Mariei Tănase și din epocă, asociate cu universul brâncușian.
Iulia Merca este solistă a Operei Române din Cluj-Napoca, cu o experiență de 26 de ani de activitate și peste 20 de titluri realizate în premieră. Din anul 2023 este și solistă vocală a formaţiei Cluj Tango Orchestra, alături de care susţine concerte și turnee. Vocea ei particulară, caldă, dar și jocul scenic plin de naturalețe, o fac perfectă pentru rolul Mariei Tănase.
În ceea ce-l privește pe Sorin Lupu, acesta este și directorul artistic al spectacolului. El este cel mai potrivit solist pentru acest gen muzical, fiind singurul interpret român distins cu trofeele celor mai longevive și titrate festivaluri de romanțe.
Alături de ei vor performa: Daria Marin (Maria în copilărie), Sara Stan (prima elevă a Mariei), Gyenge Zoltán Balázs (ispita pentru Maria), Noémi Veres (ispita pentru Brâncuși).
De asemenea, dansatorii de la Ansamblul Folcloric Studențesc “Mărțișorul” și dansatorii de la Attitude Dance Studio vor anima și mai mult atmosfera de pe scenă, îmbogățită și de sculpturile lui Liviu Mocanu, care își propun să creeze atmosfera de atelier.
Spectacolul va fi acompaniat live de Orchestra de Romanțe ArtFest , condusă de pianistul și dirijorul Péter Kolcsár, fondatorul, coordonatorul și managerul proiectului.
Aranjamentele muzicale îi aparțin lui Urszuj Kálmán, cunoscut muzician, orchestrator, instrumentist și compozitor în cadrul Festivalului Național ”Crizantema de Aur”, cel mai mare festival de romanțe din țară. El este și compozitorul piesei de deschidere a spectacolului – Pasărea măiastră, dedicată lui Constantin Brâncuși.
Libretul și regia artistică sunt semnate de conf. univ. dr. habil. Ina Hudea, de la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu o experiență de peste 380 de spectacole studențești, peste 80 de emisiuni și rubrici culturale pentru Televiziunea Națională, dar și ca regizor artistic la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, instituție cu care colaborează și în prezent.
Fiecare membru al echipei acestui spectacol a fost special ales pentru că reprezintă cea mai bună versiune pentru ce am dorit să transmitem publicului. De la asemănarea fizică a lui Sorin Lupu cu Brâncuși la faptul că este singurul solist vocal român premiat la toate festivalurile de gen. De la vocea particulară a Iuliei Merca la aranjamentele create de orchestratorul celui mai mare festival de romanțe din țară. De la experiența de spectacol a Inei Hudea la tot ce poate oferi repertoriul Mariei Tănase și povestea a două genii ale artei. Aș spune că spectacolul e de neratat și că e un bun prilej de a-l sărbători pe Brâncuși printr-un gen muzical care apropie. (Péter Kolcsár, fondatorul, coordonatorul și managerul proiectului)
Maestrul și Măiastra reprezintă conceptul abordat pentru a doua ediție a proiectului cultural Romanța Unește, care are ca scop protejarea și promovarea Romanței ca gen muzical unic, recunoscut pentru virtuțile sale culturale, identitare și unificatoare. Maestrul și Măiastra

