Incepe Jazz in The Park 2026

Jazz in the Park 2026: recomandări pentru participanți și abonamente speciale pentru ediția aniversară

Încă mai pot fi achiziționate bilete pentru ediția 2026, iar pe parcursul celor trei zile de festival, doar din incinta acestuia, vor fi puse în vânzare la preț redus abonamente pentru ediția aniversară cu numărul 15, care va avea loc în perioada 25-27 iunie 2027.

Organizatorii vor anunța și headlinerul ediției aniversare, unul dintre cele mai importante nume din istoria festivalului.

Primele 500 de abonamente vor putea fi achiziționate la prețul de 199 de lei, iar următoarele 1.000 la prețul de 229 de lei.

Copiii cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult posesor de abonament. De asemenea, animalele de companie sunt binevenite în cadrul festivalului, atât timp cât sunt ținute sub supraveghere.

Recomandări pentru ediția 2026

  • Organizatorii recomandă deplasarea pe jos, cu taxiul sau cu transportul public. Accesul la Parcul Etnografic se poate face ușor cu autobuzele 37 și 38 sau cu alte linii aflate la aproximativ cinci minute de mers pe jos.
  • Pentru cei care aleg să vină cu mașina, este disponibilă parcarea Tetarom, în limita locurilor disponibile. Aleea Parcului Etnografic va fi închisă pe toată durata festivalului.
  • Este strict interzis accesul cu obiecte sau substanțe periculoase, precum și cu orice materiale care pot pune în pericol siguranța participanților.
  • Pe baza oricărei brățări de acces la această ediție Jazz in the Park, fie bilet de o zi, fie abonament, publicul beneficiază de o reducere de 50% la expoziția Music Gallery din Edison House of Music, care are anul acesta ca temă „Sounds of Resistance”. Oferta este valabilă în perioada 5-16 iunie.

Mai multe informații despre ediția a XIV-a Jazz in the Park pot fi găsite pe canalele oficiale ale festivalului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*