Concert Aniversar Arcadia 20

Concert Aniversar Arcadia 20

Concert Aniversar Arcadia 20

Concertul aniversar al celui mai bun cvartet de coarde al României

 

Cel mai bun cvartet de coarde al României și unul dintre cvartetele de top ale lumii va susține un concert aniversar de 20 de ani în Cluj, orașul în care s-a format. Ales de echipa ”The Yellow Tie” pentru a fi cvartetul dirijat de John Malkovich, deținător al patru dintre cele șase cele mai importante premii acordate cvartetelor de coarde la nivel internațional, de cinci ori nominalizat la International Classical Music Awards, inclus în clasamentul BBC Music Magazine al celor mai bune înregistrări de muzică de cameră și desemnat în acest an cu titlul Instrumentiștii Anului, oferit de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, Cvartetul Arcadia reprezintă cea mai fină expresie a muzicii de cameră pe care o puteți asculta la Cluj în data de 30 septembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Maximum. Toate încasăril din bilete vor fi utilizate pentru formarea elitelor în domeniul muzicii de cameră, prin Academia Arcadia Chamber Music Classes. În cei 20 de ani de activitate, Cvartetul Arcadia a susținut 624 de concerte, a obținut 38 de distincții acordate de organizații profesionale și de media, a obținut 21 de premii la concursurile de muzică de cameră, a realizat 23 de înregistrări audio și a oferit 11 masterclassuri.

Discografie, fotografii și alte informații pe www.arcadiaquartet.com

Pentru noi, cei 20 de ani ai Cvartetului Arcadia nu se măsoară doar în concerte, partituri sau aplauze, ci, mai ales, în încrederea construită zi de zi între patru oameni care au ales să respire aceeași muzică. Fiecare scenă pe care am urcat, fiecare repetiție, fiecare întâlnire cu publicul ne-a învățat că muzica de cameră este, înainte de toate, o formă de prietenie, de ascultare și de vulnerabilitate împărtășită. Privim această aniversare cu emoție și recunoștință: față de cei care ne-au fost alături, față de maeștrii și colegii care ne-au inspirat, față de publicul care ne-a primit mereu cu generozitate. Arcadia 20 este pentru noi o promisiune reînnoită — aceea de a continua să căutăm, împreună, adevărul fiecărei partituri și frumusețea fiecărei clipe petrecute în muzică. (Răsvan Dumitru, membru al Cvartetului Arcadia)

CONCERTUL  ANIVERSAR  ARCADIA 20

Concertul Aniversar Arcadia 20 va avea loc în data de 30 septembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Maximum, iar intrarea va fi pe bază de bilet. Costul unui bilet este de 100 de lei și reprezintă o donație pentru Academia Arcadia Chamber Music Classes, unde membrii Cvartetului Arcadia formează elite muzicale. În ediția din acest an, a fost anunțată o bursă de mentorat de doi ani, iar audițiile pentru aceasta vor avea loc în data de 12 decembrie, în Amfiteatrul ”Cornel Țăranu”, data limită pentru înscrieri fiind 30 noiembrie.

În ceea ce privește repertoriul acestui concert aniversar, el a fost construit ca o hartă simbolică a universului artistic parcurs de Cvartetul Arcadia în cei 20 de ani de activitate. Fiecare lucrare inclusă în program deschide o perspectivă asupra unei etape, a unei sensibilități sau a unei direcții expresive care a definit dialogul ansamblului cu marea literatură camerală. De la limpezimea și echilibrul clasicismului vienez la dramatismul romantic, rafinamentul impresionist și energia modernității, selecția propune nu doar o succesiune de partituri reprezentative, ci o reflecție asupra felului în care cvartetul de coarde rămâne un spațiu privilegiat al întâlnirii, al tensiunii creatoare și al profunzimii artistice.

Programul aniversar devine astfel o confesiune artistică, în care istoria muzicii se împletește cu propria istorie a ansamblului, iar fiecare pagină interpretată poartă amprenta unei experiențe acumulate pe scene din țară și din străinătate. În acest sens, concertul nu privește doar înapoi, către două decenii de parcurs comun, ci deschide și o perspectivă asupra continuității, maturității și forței de reînnoire care definesc activitatea Cvartetului Arcadia.

Ca un preambul al acestui concert aniversar, pe instalația ”Fețele istoriei” de pe Bulevardul Eroilor, Cvartetul Arcadia prezintă publicului istoria de 20 de ani în fapte și imagini. Trecătorii sunt martorii parcursului unui ansamblu muzical de la formare până la succesul internațional.

DESPRE CVARTETUL ARCADIA

 

Înfiinţat în 2006 pe băncile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, mai apoi devenind absolvenți ai cursurilor postuniversitare de la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice de la Viena și membri Alumni ai European Chamber Music Academy, cvartetul a susţinut reprezentaţii în întreaga lume, printre care se numără concertele de la Budapest Spring Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Cité International des Arts (Paris), Alte Oper Frankfurt, Pollack Hall (Montreal), Amsterdam Concertgebouw, Wigmore Hall, Suntory Hall (Tokyo), Izumi Hall (Osaka), Musikverein de la Viena, Berlin Konzerthaus, Salle Gaveau din Paris, Tel-Aviv, Festivalul Mecklenburg Vorpommern, în Regatul Unit al Marii Britanii şi la Beijing.

În martie 2015, cvartetul a debutat la postul de radio BBC3 cu o transmisiune în direct a concertului susţinut pe scena Wigmore Hall, iar în aprilie 2015 a fost invitat să devină cvartet în rezidenţă la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” din București, unde activează și în prezent. De-a lungul anilor cvartetul a avut colaborări cu mulți artiști de renume internațional printre care Marin Cazacu, Diana Ligeti, Amit Peled, Remus Azoiței, Sarah Chang, Robert Levin, János Bálint, Seiya Ueno, Cvartetul Ad Libitum, Cvartetul Con Tempo, Cvartetul Belcea, ș.a.

Discul de debut al Cvartetului Arcadia, lansat de Fontenay Classics în 2009, cuprinde lucrări compuse de Mendelssohn și Brahms şi a fost primit cu mult entuziasm de criticii muzicali. În octombrie 2013 a avut loc lansarea discului cuprinzând înregistrarea Cvartetelor Nr. 1 și Nr. 2 de Janáček, sub sigla casei de discuri Orchid Classics. Sunday Times a scris despre „o frumusețe care îți străpunge inima”, și despre faptul că „ambele piese sunt interpretate cu o intensitate copleşitoare”.

Cvartetul Arcadia a început colaborarea cu casa de discuri Chandos în Septembrie 2017, cu care au lansat un album ce cuprinde integrala cvartetelor de Béla Bartók. Acest dublu CD vine cu aprecieri elogioase în cele mai apreciate publicații de specialitate din întreaga lume, primind totodată distincția de 5 stele în revistele Diapason și Classica. Colaborarea cu Chandos aduce un nou proiect deosebit, și anume înregistrarea celor 17 cvartete compuse de Mieczysław Weinberg, care vor completa un set de 6 discuri.

Primul volum lansat în ianuarie 2021 a câștigat premiul Preis der deutschen Schallplattenkritik [Premiul Criticilor de discuri germani] în primăvara anului 2021 și a fost nominalizat la premiile ICMA 2022 (International Classical Music Awards), ajungând în finala categoriei muzică de cameră. Volumul 2, lansat în mai 2022, este apreciat de Financial Times, lăudând prestația de prim rang al Cvartetului Arcadia, finalist la categoria muzică de cameră pentru Limelight Recording of the Year 2022. Cel de-al treilea volum (Cvartetele nr. 4 și 16) a fost lansat la sfârșitul lunii martie 2023 și a fost distins cu Diapason d’Or, fiind de asemenea nominalizat la Premiile Gramophone și la Premiile International Classical Music Awards (ICMA) 2024. Volumul patru aduce din nou o nominalizare la premiile ICMA 2025 cu distincția de cinci stele din partea revistei BBC Music, și Alegerea Editorului revistei Gramophone. Penultimul disc din serie a fost înregistrat la sfârșitul lunii aprilie 2024 și a fost printre cele mai bine vândute CD-uri de muzică clasică în primăvara anului curent, primind recent distincții de cinci stele din partea revistelor Gramophone, The Strad și BBC Music, și o nominalizare la premiile ICMA 2026. Cel de-al șaselea volum recent lansat, a primit prestigioasa distincție Supersonic din partea publicației Pizzicato, ocupând în același timp un loc important pe lista recomandărilor revistei The Strad. Totodată, a adus recenzii elogioase în publicațiile Gramophone, Chimeo și Yorkshire Times.

La începutul acestui an, cvartetul a primit Premiul Instrumentiștii Anului oferit de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, precum și Premiul de Excelență în arta interpretativă din partea Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

Dorința membrilor Cvartetului Arcadia de a promova muzica clasică la cel mai înalt nivel, îmbinată cu dorința de a împărtăși experiențele lor cu generațiile viitoare de muzicieni, a dat naștere atelierului de muzică de cameră, numit Arcadia Chamber Music Classes, o serie de cursuri de măiestrie cu frecvență anuală, dedicate formațiilor camerale cu coarde, oferind îndrumare și sprijin profesional tinerilor. Prima ediție a avut loc în vara anului 2021, și a fost găzduită de Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca.

MEMBRII CVARTETULUI ARCADIA

Ana Török, vioară (n. 1984, Baia Mare)

A început studiul viorii la vârsta de 4 ani în oraşul natal, apoi, din anul 1996, şi-a continuat şi încheiat studiile liceale la Târgu Mureş. A urmat studiile superioare şi masteratul la clasa de vioară a profesoarei Victoria Nicolae la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Din anul 2008 este prim concert-maestru al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, una dintre cele mai prestigioase orchestre simfonice româneşti, precum şi al Orchestrei Naţionale de Tineret a României (până în anul 2012). Distinsă cu numeroase premii de interpretare camerală sau solistică – „Jeunesses Musicales” Bucureşti (2001), Concursul „Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca (2003), Concursul de Interpretare al Societăţii Române Mozart, Cluj-Napoca, ediţiile 2003 şi 2004 – Ana Török s-a afirmat şi ca solistă, concertând ca invitată a Filarmonicilor din Târgu Mureş, Oradea, Braşov, Sibiu, Satu Mare şi Cluj-Napoca.

Răsvan Dumitru, vioară (n. 1984, Braşov)

Dedicat studiului viorii de la vârsta de 5 ani, Răsvan Dumitru a urmat Liceul de Artă din Brașov la clasa de vioară a profesoarei Maria Mireanu, apoi Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca ca discipol al Prof. Univ. Dr. Victoria Nicolae. Între anii 2007 şi 2011 a fost prim concert-maestru al orchestrei Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca iar între 2008 și 2010 şef de partidă al compartimentului viorii a doua din Orchestra Naţională de Tineret a României, și este invitat frecvent pe aceeași poziție de lider la Romanian Chamber Orchestra condusă de maestrul Cristian Măcelaru. În prezent este șef al partidei viorii a doua a Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Absolvent al studiilor doctorale ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Instrumente cu Coarde, Suflători și Percuție, predând vioara. Distins cu premii la o serie de concursuri naţionale și internaționale, și semifinalist la Concours Musical International de Montreal (2006), violonistul a apărut cu succes şi în postura de recitalist, în ţară şi în străinatate (Germania, Austria, Elveţia, Olanda). A concertat ca solist cu o serie de orchestre româneşti, între care Filarmonica din Braşov, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române. În 2024 a avut multiple colaborări cu Orchestra de Cameră din Stuttgart pentru diverse proiecte muzicale, care au inclus concerte în China cu violonistul Thomas Zehetmair și o sesiune de înregistrări cu Simfonii de L. van Beethoven. Cultivă cu viu interes şi stilul de interpretare al repertoriului baroc, colaborând cu o serie de ansambluri de profil. Cântă pe o vioară Leon Fischesser atribuită pe viaţă de către fundaţia elveţiană Musique et Vie în urma unui concurs organizat în 2005.

Traian Boală, violă (n. 1978, Constanţa)

Traian Boală a studiat vioara, apoi viola la Liceul de Artă din Constanța. Studiile superioare la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov (cu profesoara Leona Varvarichi) au fost urmate de studii de masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (cu profesorul Sorin Gherbanovschi). A participat cu succes la mai multe concursuri de interpretare, obţinând între altele premiul I la Concursul „Mozart” de la Constanţa şi la Concursul „George Georgescu” de la Tulcea. Între 2001 şi 2003 a fost membru al Cvartetului Kronos din Braşov, cu care a obţinut premiul I la Concursul de Interpretare al Societăţii Române Mozart din Cluj (2001) şi a susţinuto serie de concerte în România şi în străinătate. A cântat succesiv în mai multe orchestre, între care Orchestra de Cameră „St. George” din Belgrad şi Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti. Actulamente este șef al partidei de violă al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, și de asemenea lector universitar în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.

Zsolt Török, violoncel (n. 1984, Cluj-Napoca)

Mezin al unei familii de violoncelişti, Zsolt Török a început la rândul său studiul violoncelului la vârsta de 6 ani. După absolvirea Liceului de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca a urmat studiile universitare şi masteratul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa profesorului Vasile Jucan, membru al Cvartetului Transilvan. A câştigat o serie de premii la concursuri naţionale şi internaţionale, între care Premiul Special al juriului la Concursul Internaţional de Violoncel „David Popper” din Ungaria (2003), Premiul II şi Premiul de Popularitate la Concursul „Sigismund Toduţă” (Cluj-Napoca, 2005). Este membru al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca din anul 2005 și în prezent șef al partidei de violoncel. A concertat ca solist cu filarmonicile din Satu Mare, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca şi Braşov.

  • 00

    days

  • 00

    hours

  • 00

    minutes

  • 00

    seconds

Date

Sep 30 2026

Time

19:00 - 22:00

LOCATIE

Auditorium Maximum
Strada Mihail Kogălniceanu 5, Cluj-Napoca 400394
CATEGORIE

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*