Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public

Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public

Oratoria, dincolo de talent: se lansează Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public

Cum îi ajutăm pe oamenii competenți să își comunice ideile clar, să argumenteze convingător și să vorbească în public cu încredere? Lansat la Cluj, Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public își propune să contribuie la dezvoltarea oratoriei la nivel național, prin cercetare științifică, inovare educațională și colaborare interdisciplinară.

Înființat ca asociație non-profit, Centrul urmărește să dezvolte oratoria atât ca domeniu de cercetare, cât și ca practică educațională. Activitatea sa va viza elaborarea și testarea unor metodologii de formare și evaluare a competențelor de comunicare, publicarea de cercetări și crearea unor contexte de colaborare între cercetători, cadre didactice și profesioniști din domenii diverse.

FOTO Andrei curs

„Diferența dintre o idee bună și impactul ei social stă adesea în capacitatea celui care o susține de a o comunica. Avem profesori, medici, cercetători, antreprenori și specialiști care stăpânesc foarte bine domeniile lor, dar care nu au întotdeauna acces la o formare sistematică în exprimare publică și argumentare. Cred că oratoria merită studiată și predată cu aceeași rigoare pe care o acordăm altor competențe esențiale. Acesta este unul dintre lucrurile la care vrem să contribuim prin Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public”, declară Andrei Țigănaș, președintele Centrului.

Patru direcții pentru dezvoltarea oratoriei în România

Activitatea Centrului se va concentra pe patru direcții principale:

  • Cercetare și publicații științifice — dezvoltarea cercetării în domeniul oratoriei și al discursului public prin articole, cărți, conferințe și proiecte academice interdisciplinare.
  • Laborator de inovare — explorarea și testarea unor metode noi de formare și evaluare a competențelor de comunicare, inclusiv prin experimente educaționale și tehnologice.
  • Formarea formatorilor — dezvoltarea de metodologii, resurse curriculare și programe de formare pentru profesori, traineri și instituții interesate să predea oratoria într-un mod riguros și aplicat.
  • Sprijin pentru tinerii cercetători — crearea unor oportunități de dezvoltare profesională prin mentorat, burse și implicarea în proiecte relevante pentru domeniu.

Pe termen lung, Centrul își propune să contribuie la instituționalizarea oratoriei în România, prin dezvoltarea unei baze de cercetare, a unor metode educaționale validate și a unor colaborări care să apropie teoria de practica vorbirii în public.

Un centru independent, deschis colaborării academice

Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public își dezvoltă propria agendă de cercetare și proiecte, încurajând în același timp colaborarea cu universități, centre de cercetare și instituții de învățământ superior din România.

Printre partenerii săi se numără Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, prin Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe), din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC).

„Dezvoltarea competențelor de comunicare publică este relevantă atât pentru educație, cât și pentru participarea profesională și civică. Cercetarea ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum se formează aceste competențe, cum pot fi evaluate și ce metode de predare sunt eficiente. Dialogul dintre cercetare și practica educațională poate contribui la dezvoltarea unor abordări mai riguroase în acest domeniu”, declară prof. univ. dr. Ioan Hosu, directorul Departamentului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la UBB Cluj și directorul Centrului de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe) din cadrul FSPAC.

FOTO Andrei Tiganas 2

Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public este deschis colaborărilor cu alte universități și unități de cercetare din Cluj-Napoca, București și din țară, precum și cu organizații profesionale, instituții publice și reprezentanți ai societății civile.

Printre inițiativele avute în vedere se numără proiectele de cercetare interdisciplinară, conferințele, programele de formare a formatorilor și dezvoltarea unor instrumente pentru predarea și evaluarea oratoriei.

Centrul invită universitățile și instituțiile de învățământ din întreaga țară, companiile, asociațiile profesionale, organizațiile neguvernamentale și specialiștii din diverse domenii să se alăture inițiativelor sale. Obiectivul este dezvoltarea unor parteneriate care să conecteze cercetarea cu experiența practică și să contribuie la îmbunătățirea metodelor de formare și evaluare a competențelor de comunicare.

Experiență în comunicare, educație și mediul academic

Ideea Centrului i-a venit lui Andrei Țigănaș, antrenor de voce, dicție și comunicare, cu 20 de ani de experiență în radio, televiziune, educație și vorbit în public. De peste un deceniu, Andrei susține cursuri individuale și de grup de voce, dicție și oratorie. Lucrează cu adulți și copii pentru dezvoltarea clarității, expresivității și controlului în comunicare.

„În cei peste zece ani de când lucrez cu oameni care vor să comunice mai bine, am văzut cât de mult se poate schimba felul în care aceștia își susțin ideile atunci când au acces la metode potrivite de formare. Dar experiența practică, oricât de valoroasă, nu este suficientă pentru a dezvolta un domeniu. Avem nevoie de cercetare, de metode testate și de oameni care să poată duce mai departe aceste cunoștințe. Îmi doresc ca Centrul să contribuie tocmai la această construcție și să ajute la formarea unei generații de specialiști care știu nu doar ce să spună, ci și cum să-și facă ideile înțelese”, declară președintele Centrului de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public, Andrei Țigănaș.

Andrei și-a început cariera în radio în 2007, la Radio Cluj, și a lucrat ulterior la Pro TV, Radio Guerrilla Cluj și Radio Napoca FM. A predat comunicare, oratorie și prezentări în public la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, precum și în instituții de învățământ preuniversitar.

FOTO Andrei Tiganas

Este doctor în marketing, cu o teză axată pe comunicare, și urmează în prezent un al doilea doctorat în științele comunicării, cu o cercetare dedicată vorbirii în public. Din 2024, este curatorul speakerilor pentru TEDxCluj. În activitatea sa de formare, pune accent pe dezvoltarea vocii, a dicției și a prezenței publice fără pierderea autenticității și a stilului individual.

Activitatea organizației este susținută de un Consiliu Consultativ format din reprezentanți ai mediului academic, profesional, antreprenorial și neguvernamental. Membrii acestuia oferă expertiză și îndrumare strategică pentru ca proiectele Centrului să rămână riguroase, relevante și conectate la nevoile reale ale societății.

Despre Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public

Centrul de Cercetare pentru Oratorie și Discurs Public este o asociație non-profit care urmărește dezvoltarea oratoriei prin cercetare științifică, educație și colaborare interdisciplinară.

Viziunea sa este o societate în care vorbitul în public este recunoscut ca o competență fundamentală, alături de scris, citit și gândire critică, iar oamenii pot transforma cunoașterea și ideile valoroase în mesaje clare, responsabile și convingătoare.

Mai multe informații: www.centrupublicspeaking.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*