Winners Open pune Cluj-Napoca pe harta tenisului mondial
Winners Open (WO) devine în 2021 un turneu de tenis de talie mondială: Primul turneu WTA (Women’s Tennis Association) din istoria orașului Cluj-Napoca și singurul la ora actuală din Romania va avea loc între 1 – 8 august 2021, la Winners Sports Club, în aer liber, pe zgură.
Winners Open este organizat de echipa Sports Festival, cel mai mare jucător din industria sportivă din România, care mai are în portofoliu Biletul de Sănătate, Urban Playfield, evenimente majore și proiecte cu impact internațional.
După o primă ediție în sistem prize money în 2020, WO devine un eveniment de top în tenisul mondial feminin. Astfel, Cluj-Napoca va găzdui în luna august peste 60 de jucătoare din circuitul WTA. Competiția se va disputa pe zgură, va avea probe de simplu și dublu, premii de 235.000 USD și 250 de puncte în clasamentul WTA, fiind organizată în parteneriat cu Federația Română de Tenis și cu sprijinul managerului sportiv Cosmin Hodor. Turneul va avea difuzare și vizibilitate globală în peste 150 de țări. Turneele de tenis din circuitul profesionist au fost primele evenimente care au reușit să se adapteze și să se desfășoare în pandemie, datorită protocoalelor foarte bine puse la punct de către ATP și WTA.
În ultimii ani s-a mai tatonat ideea de a aduce un turneu WTA la Cluj, în BT Arena. Cu toate că bugetul necesar este unul semnificativ, tenisul feminin este extrem de popular în România. La Cluj s-a stabilit deja un record de audiență la un meci de tenis în sală, record atins de 2 ori în ultimii ani: 10.000 de spectatori la FedCup 2018, la meciul dintre România și Elveția și al doilea sold out a fost la meciul demonstrativ din cadrul Sports Festival 2019 care i-a avut protagoniști pe Simona Halep/Marius Copil și Daniela Hantuchova (Slovacia)/Fabio Fognini (Italia). Perioada impune măsuri sporite de siguranță, astfel că turneul se va desfășura în aer liber, la Winners Sports Club.
“Sunt extraordinar de încântat că vom avea un turneu WTA la Cluj! Este o oportunitate uriașă atât pentru noi ca organizatori, cât și pentru Cluj-Napoca și mă bucur că facem parte din marea familie a tenisului profesionist. Am muncit mult în ultimul an la acest proiect. Winners Open va fi singurul turneu din Europa la începutul lunii august și cred că va fi atractiv pentru foarte multe jucătoare de top. Am depus foarte multă pasiune în proiectele din care fac parte, Winners Sports Club și Sports Festival, iar acest turneu le unește și le ridică ștacheta și mai sus.” spune Patrick Ciorcilă, Director Turneu WO.
“Este o veste excepțională pentru orașul nostru că în luna august vom avea aici, acasă, un turneu de tenis de talie mondială! Cluj-Napoca și-a dobândit treptat statutul de oraș al sportului, atât prin prisma acestor competiții sportive internaționale de anvergură, cât și prin investițiile în infrastructura sportivă și sprijinul oferit federațiilor sportive sau organizațiilor clujene din domeniul sportului. Toți acești factori contribuie la dezvoltarea ramurilor sportive profesioniste din oraș, dar și a sportului de masă, dedicat publicului larg. Această competiție va reuși cu siguranță să pună Clujul pe harta internațională a tenisului feminin și ne va oferi oportunitatea să vedem în teren jucătoare din elita tenisului mondial. Felicit pe această cale echipa care stă în spatele acestui turneu unic în istoria orașului și le doresc mult succes în a aduce în comunitatea clujeană esența tenisului de cea mai înaltă calitate!” declară Emil Boc, Primar al Municipiului Cluj-Napoca.
n 2020, Winners Open a fost primul turneu de tenis cu premii în bani și fără puncte din România organizat după cele trei luni de izolare din anul 2020 (2-5 iulie). Competiția a fost atractivă pentru șase nume mari ale tenisului românesc: Irina Begu, Irina Bara, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Georgia Crăciun și Miriam Bulgaru. Gabriela Ruse a câștigat marele premiu de 10.000 de dolari și a avut șansa să joace un meci demonstrativ de dublu mixt cu Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil. Turneul a respectat toate măsurile de siguranță impuse de autorități.
În 2021, Winners Open devine parte din circuitul WTA.