Trei concerte Classic Unlimited au loc în județul Cluj. Turneul național de pian ajunge în octombrie la Gilău, Cluj-Napoca și Gherla
Castelul din Gilău, Biserica Franciscanilor din Gherla și Cinema Arta din Cluj-Napoca sunt gazdele următoarelor concerte de muzică clasică Classic Unlimited. Clujenii se pot înscrie gratuit la concerte, pe unul dintre ultimele locuri disponibile: https://classicunlimited.ro/.
Turneul de pian ajunge sâmbătă, 5 octombrie, la Castelul Ràkòczi-Bànffy Kastèly din Gilău, luni, 7 octombrie, la Cinema Arta, iar sâmbătă, 19 octombrie la Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor din Gherla.
Ediția din acest an ajunge în 11 orașe din 7 județe și are tema “In harmony”, despre cum putem experimenta natura în viziunea unor mari compozitori. Pianistul Bogdan Vaida va interpreta piese de Bach, Rameau, Liszt, Sibelius, Debussy, Enescu, precum și piese ale compozitorilor contemporani români Anamaria Meza și Ciprian Gabriel Pop.
În cadrul concertelor de la Cluj, împreună cu pianistul Bogdan Vaida vor veni și cei doi compozitori contemporani ale căror piese sunt incluse în repertoriul turneului Classic Unlimited 2024: Anamaria Meza și Ciprian Gabriel Pop, iar publicul va avea ocazia să interacționeze cu ei.
„Clujul e acasă pentru noi, atât pentru mine, cât și pentru compozitorii Anamaria Meza și Ciprian Gabriel Pop. Ne bucurăm mult că vom concerta în trei localități din județ și sperăm să vină cât mai multă lume, să se bucure de muzica clasică și de discuțiile pe care le vom avea. Am ales ca scene ale concertelor spații care ne arată cum putem transforma lumea din jur în mai bine. Cele trei spații din județul Cluj au un element comun: sunt obiective de patrimoniu, au fost restaurate excelent, sunt redate comunității și susțin activități artistice în comunitate”, spune pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului Classic Unlimited.
Până acum, concerte au avut loc la Petrila, Roșia Montană, Blaj, iar după ce va poposi în județul Cluj, turneul va ajunge în Târgu-Mureș, Sighetu Marmației, Rădăuți și Vatra Dornei.
În cadrul turneului, publicul va descoperi poveștile din spatele pieselor, precum și contextele care i-au inspirat pe compozitori să își scrie capodoperele. În plus, locurile de desfășurare sunt mai puțin convenționale: o fostă mină, biserici și sinagogi, o fostă închisoare comunistă, palate și castele, cinematografe, universități, hub-uri culturale, centre de vizitare.
Iată care sunt următoarele concerte din cadrul turneului Classic Unlimited 2024:
5 octombrie, ora 17.00 – Castelul Ràkòczi-Bànffy Kastèly din Gilău, județul Cluj
7 octombrie, ora 19.00 – Cinema Arta Cluj-Napoca
13 octombrie, ora 17.00 – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș
19 octombrie, ora 19.00 – Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor Gherla, județul Cluj
20 octombrie, ora 18.00 – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighetu Marmației, județul Maramureș
25 octombrie, ora 19.00 – Templul Mare Sinagoga Rădăuți, județul Suceava
26 octombrie, ora 17.00 – Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani, Șaru Dornei, județul Suceava
Despre Classic Unlimited
Inițiat de clujeanul Bogdan Vaida în 2015, în Germania, sub denumirea Klassik Mittendrin (în traducere, ’’muzica clasică în mijlocul nostru”), proiectul a demarat cu un concert de muzică clasică pentru pian într-un atelier de motociclete. Au urmat peste 30 de concerte în librării, sedii de companii, ateliere, fabrici, stații de epurare, cabinete veterinare și alte locuri în care se derulează viața de zi cu zi în Germania și Elveția.
În 2017, proiectul a ajuns și în România, unde a fost primit extrem de bine. Formatul deschis și neconvențional al concertelor reușește să atragă tot mai multă lume spre muzica clasică.
Ultimele locuri disponibile se pot rezerva gratuit pe site-ul https://classicunlimited.ro/.
Turneul din acest an face parte din proiectul “Classic Unlimited – In Harmony”, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.