• Str. Eroilor 378 Floresti, Jud Cluj
Open

Transylvania Open Day 4

Meciul turneului: Xiyu Wang vs. Gabi Ruse

  1. A. Potapova, N. Parrizas-Dias, A. Kalinina, Xiyu Wang și A. Blinkova, în sferturile de finală Transylvania Open WTA250

Gabriela Ruse, singura jucătoare din România care a ajuns în turul doi al Transylania Open WTA250, și chinezoaica Xiyu Wang au oferit publicului meciul turneului: un maraton de aproape trei ore și jumătate. Ruse a revenit în forță după primul set pierdut cu 6-1, și a intrat într-o luptă strânsă pentru locul din sferturi. A pierdut însă în fața lui Wang, cu scorul de: 6-1, 6-7(10), 7-6(6).

Gabriela Ruse: ”Chiar m-am bucurat să fiu aici. Am luptat până la capăt, am dat tot ce am putut eu mai bun din mine. Sigur că mă doare această înfrângere, dar nu am efectiv ce să îmi reproșez. Ea a jucat foarte bine până în ultimul moment. Și eu am încercat să fac același lucru, dar azi ea a fost mai bună.”

Xiyu Wang va juca în sferturile de finală cu Nuria Parrizas-Diaz.

Gabriela Ruse

Xiyu Wang: ”Acest meci a fost o lecție bună pentru mine. A fost un meci greu și lung. Gabriela a jucat foarte bine și a avut un serviciu foarte bun. Este o jucătoare agresivă. Dar știu că meciurile grele mă ajută să cresc, așa că am luptat pentru fiecare punct.”

Xiyu Wang

Anastasia Potapova, favorită 4 a turneului Transylvania Open WTA250 a avansat joi, 13 octombrie, în sferturile de finală. Ea a câștigat primul meci al zilei meciul jucat cu elvețianca Viktorija Golubic, scor: 6-2, 6-3. Potapova va lupta pentru un loc în semifinale cu Anna Bondar.

Anastasia Potapova: „Sunt bucuroasă pentru victoria asta și pentru felul în care am jucat. Am avut un moment de cădere, dar câteodată e normal. Important e că mi-am revenit imediat la nivelul meu obișnuit”.

Anastasia Potapova

Nuria Parrizas-Dias a avansat și ea în sferturile de finală la Cluj, după o victorie categorică, 6-1, 6-4, în fața jucătoarei din Ungaria Dalma Galfi.

Nuria Parrizas-Dias: „Sunt foarte bucuroasă de nivelul meu de aici. Mă simt bine, îmi plac condițiile de la Cluj. Nu m-am gândit prea mult la meciul precedent. Mi-am ascultat antrenorul și am făcut ce a trebuit să fac pentru a obține victoria de azi. O să iau acum meci cu meci, nu știu cât de departe pot ajunge”.

Anhelina Kalinina, rămasă principală favorită a turneului, după retragerea Barborei Krejcikova, a avansat pe tabloul principal al Transylvania Open. Kalinina, numărul 45 mondial în acest moment, a trecut în două seturi, 6-2, 6-3, de Ysaline Bonaventure. Următorul meci al sportivei va fi cu Anna Blinkova, jucătoare venită din calificări care a câștigat ultimul meci al zilei și locul în sferturile de finală după ce a învins-o pe Xinyu Wang, scor: 6-4, 2-6, 6-1.

Anhelina Kalinina

La dublu, echipa formată din Monica Niculescu și Harriet Dart a pierdut în sferturile de finală în fața echipei formată din Viktorija Golubic și Xinyu Han.

Turneul de tenis din Cluj continuă vineri, 14 octombrie, cu sferturile de finală la simplu și cu prima semifinală la dublu.

Terenul Central:

  • V [8] A. Bondar (HUN) vs [4] A. Potapova
  • Niemeier (GER) vs J. Paolini (ITA)
  • NB 6:00 PM [Q] A. Blinkova vs [2] A. Kalinina (UKR)
  • Parrizas Diaz (ESP) vs [7] Xiyu Wang (CHN)

 

Terenul 2:

  • Golubic (SUI) / X. Han (CHN) vs K. Rakhimova / Y. Sizikova

Turneul de tenis Transylvania Open WTA250 se desfășoară în perioada 8-16 octombrie, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. 32 de jucătoare concurează la simplu și 16 echipe la dublu. În joc au fost puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 251.750 de dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*