• Str. Eroilor 378 Floresti, Jud Cluj
Open

Recorduri doborate la Maratonul International Wizz Air Cluj

Recorduri doborate la Maratonul International Wizz Air Cluj

Maratonul International Wizz Air

Două recorduri doborâte la probele de maraton și semimaraton de la Wizz Air Cluj-Napoca International Marathon 2022.

Primarul Emil Boc a participat la crosul de 4 km!

Mii de alergători au luat startul, weekendul trecut, la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon și două recorduri ale competiției au fost doborâte. Ivan Siuris (32 de ani) din Chișinău, Republica Moldova, a reușit să obțină cel mai bun timp din istoria celor 11 ani ai Maratonului Internațional din Cluj: a alergat 42,2 km în 2h și 23 min. Dorin Andrei Rusu (23 de ani) din Rădăuți, a doborât recordul la semimaraton: 1h și 6 min. Amândoi sunt sportivi de performanță, cu titluri câștigate la campionate naționale și europene.

În total, peste 4.000 de alergători au participat la cea de-a 11-a ediție WIZZ AIR Cluj-Napoca Marathon, organizată în 3-4 septembrie în Cluj-Napoca. Participanții s-au întrecut la cele șase probe ale competiției:

  • Cursa Family Mega Image (800-1200 m)
  • Maraton Wizz Air (42,2 km)
  • Ștafeta ZuZu (4 x 10,5 km)
  • Cros P4B (4 km)
  • Semimaraton Hervis (21,1 km)
  • Cros Garmin (10 km)

Startul s-a dat pe pista de atletism a stadionului Cluj Arena și din Parcul Central (Cros 10k). Spre deosebire de ediția anterioară, anul acesta s-a revenit la traseul de 21,1 km, un traseu nou omologat care i-a purtat pe alergători prin cele mai frumoase zone din centrul orașului Cluj-Napoca. La cursa de 4 kilometri a luat startul și primarul Emil Boc.

”Mișcare, sănătate și voie bună pe străzile orașului la Maratonul Internațional! Mi-a făcut plăcere să alerg, alături de colegii mei, la crosul de 4 km din cadrul Maratonului  internațional care are loc anual la Cluj-Napoca. Mii de alți participanți au alergat pe străzile Clujului, pe distanțe de la 4 la 42 de km. Felicitări tuturor!”, a anunțat, pe Facebook, edilul Emil Boc.

Horațiu Morar, organizatorul Wizz Air Cluj-Napoca Marathon, a spus:

”Ne-am bucurat de mișcare și de două zile minunate de alergare. Am avut noroc, vremea a ținut cu noi și a fost soare atât afară, cât și în suflete. Pentru noi, cea mai mare recompensă este să vedem zâmbetele alergătorilor de pe traseu și de la linia de finish. Am muncit pentru a le oferi un traseu frumos, cu multe puncte de hidratare, dar și multe zone cu muzică și voie bună. Pe lângă alergare, ne dorim să oferim oamenilor pasionați de mișcare o experiență unică și să creștem o comunitate frumoasă. Nu a fost ediția cu cei mai mulți participanți, însă am avut alergători foarte buni care ne-au doborât toate recordurile. Mulțumim tuturor, de la participanți, autorități, sponsori și voluntari, până la asociațiile care s-au implicat activ în desfășurarea evenimentului!”

Maratonul International Wizz Air

Suport pentru cauze caritabile și premii record la ediția 2022

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon a susținut, și anul acesta, mai multe programe caritabile. Cea de-a 11-a ediție a fost dedicată ajutorării liceenilor de la sate, a copiilor cu boli cronice și a persoanelor în scaun cu rotile, programe desfășurate de World Vision România,  Yuppi Camp și Fundația Motivation România. Participanții au avut posibilitatea, la înscriere, să aleagă cauza pentru care aleargă și să direcționeze, astfel, 20% din taxa de înscriere către programul social ales. De asemenea, ei au putut să devină fundraiseri pentru cauza pe care o susțin prin crearea unui profil pe platforma galantom.ro. În plus, alături de alergători s-au aflat mai multe persoane în scaun cu rotile care au concurat pe același traseu.

Anul acesta a fost unul al recordurilor din punct de vedere al premiilor: valoarea totală a premiilor pregătite pentru câștigători a fost de 21.000 de euro, din care 14.000 euro premii cash și 7.000 euro premii reprezentând vouchere de călătorie Wizz Air.

Daria Sergeeva, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a spus: „Și în acest an, suntem încântați că am luat parte la cel mai popular eveniment de alergare din Cluj-Napoca și unul dintre cele mai populare din România. Suntem mândri să fim, încă o dată, principalul sponsor al Maratonului Internațional Cluj-Napoca. Ne angajăm să oferim pasagerilor europeni alternative de călătorie la prețuri accesibile și credem că, la fel cum transportul aerian trebuie să fie accesibil pentru cât mai mulți oameni, la fel ar trebui să fie și accesul la un stil de viață activ și sănătos. După cea de-a 11-a ediție a acestui eveniment cu o importanță deosebită pentru noi, sărbătorim, încă o dată, starea de bine a echipajului și a pasagerilor noștri din România, Europa și nu numai. Așa cum ne angajăm față de siguranța și sănătatea echipajului și a pasagerilor noștri la bordul flotei noastre moderne, așteptăm cu nerăbdare să sprijinim mai multe inițiative de acest tip și să împărtășim cu toată lumea importanța unui stil de viață sănătos.”

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon este un eveniment care reunește într-o competiţie deschisă alergători profesionişti şi amatori, din ţară şi străinătate, într-un proiect de amploare care promovează în rândul publicului larg un mod de viaţă sănătos, prin practicarea alergării sportive. Evenimentul cuprinde probe specifice, conform cu standardele europene privind organizarea evenimentelor de alergare de această amploare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*