Programul complet FICT 2024: 60 de evenimente și 116 invitați
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) își deschide porțile pentru a 10-a ediție, marcând un deceniu de excelență în promovarea literaturii și culturii. În perioada 25-29 septembrie, iubitorii de carte sunt invitați să participe la un program bogat în evenimente culturale, lansări de carte, conferințe și expoziții, cu invitați de marcă din țară și din străinătate.
Concret, anul acesta vor avea loc 60 de evenimente, dintre care 47 sunt lansări de carte. De asemenea, clujenii (și nu numai!) sunt așteptați să participe la conferințe, dezbateri și să se întâlnească cu cei 4 invitați speciali. În total, la evenimentele FICT din acest an vor fi prezenți 116 invitați.
„Ediția a 10-a este o celebrare a comunității noastre literare și a celor 10 ani de tradiție FICT. Ne bucurăm să avem alături invitați de prestigiu și să oferim publicului evenimente inedite, de la lansări de carte importante, la activități interactive pentru copii”, transmite Gabriel Bota, directorul FICT,
Momente cheie ale ediției:
Miercuri, 25 septembrie:
- Ora 11:00 – Întâlnirile FICT: Conferința „Meseria de editor azi” va fi susținută de Irina Petraș, Președinte al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Evenimentul marchează 10 ani de FICT și 10 ani de activitate a Editurii Școala Ardeleană. Tot atunci va avea loc lansarea volumului „Cartea cărților copilăriei”, coordonat de Irina Petraș.
- Ora 12:00 – Întâlnirile FICT: Ioan Pintea va susține conferința „Biblioteca-Tezaur – Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu din Bistrița”, urmată de lansarea unei ediții anastatice a romanului „Craii de Curtea-Veche” de Mateiu Caragiale, îngrijită de Ioan Pintea și George Ardeleanu. Vor participa invitați de renume precum Ioan Pintea, Ion Vartic și Vasile G. Dâncu. Evenimentul include și o expoziție de Cărți de Colecție ale Editurii Școala Ardeleană.
- Ora 17:00 – Întâlnirile FICT: Proiectul „Cartea în BOOKate”, discuție deschisă cu elevii Clubului de Lectură Cartea în BOOKate de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița.
- Ora 19:00 – Dialog despre starea literaturii române contemporane cu scriitorii Mihaela Buruiană, Marian Coman și Goran Mrakić, într-un eveniment organizat în parteneriat cu Editura Nemira.
- Ora 20:00: Invitatul special al FICT 2024, Daniele Dell’Agnola (Elveția), își va lansa cartea „Luna din cufăr” (Editura Școala Ardeleană), în prezența protagonistei romanului, Iolanda Giovanoli, care are vârsta de 84 de ani.
Vineri, 27 septembrie:
- Ora 18:00 – Întâlnirile FICT: Invitata specială Lorenza Pieri (Italia) va lansa două volume: „O insulă mai mică” și „Grădina monștrilor”, eveniment sprijinit de Institutul Italian din București.
- Ora 20:00: Mihai Măniuțiu, invitat special FICT 2024, își va lansa antologia „Soarele din oglindă (1998 – 2023)” (Editura Școala Ardeleană), cu ilustrații de Dragoș Pătrașcu, care va expune o selecție din lucrările sale.
Sâmbătă, 28 septembrie:
- Ora 18:00 – Întâlnirile FICT – Marius Turda (UK), invitat special FICT 2024, își va lansa cartea „În căutarea românului perfect”(Editura Polirom), iar alături de el vor fi Ciprian Mihali şi Mihai Maci. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
Duminică, 29 septembrie – FICT-ul COPIILOR:
Festivalul dedică ziua de duminică celor mici, cu activități diverse între orele 9:00 și 17:00 în curtea interioară FICT, unde vor avea loc ateliere de pictură, face painting, dans și creație. De asemenea, în Lounge-ul FICT vor avea loc lansări de carte și ateliere.
„FICT-ul Copiilor este unul dintre cele mai iubite evenimente. Copiii, dacă vor crește în jurul cărții, vor crește fericiți. Nu e vreun citat celebru, ci la această concluzie am ajuns noi, echipa FICT. Ne-a plăcut să vedem atâția ochișori fericiți anul trecut și am revenit cu mai multe activități pentru cei mici, inclusiv personaje de poveste, roboței și pictură pe față”, spune Bianca Tămaș, PR FICT.
Toate evenimentele se vor desfășura în Lounge-ul Oficial din Piața Unirii, unde are loc Festivalul Internațional de Carte Transilvania, cu excepția celor la care este menționată specific altă locație. Toate evenimentele vor fi transmise și Online pe pagina de Facebook a FICT.
Programul complet al ediției cu numărul 10 se poate consulta pe site-ul FICT!
FICT este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Sponsori:
Toyota, Banca Transilvania, Digidon, Axon Soft, Alfa Software, Iulius Meinl, Astoria Development, Popascensor, Zinvest Group, Elron Group, Eco Garden Center, Nura, Patristrans VT Logistic, Terax, Biofarm, L`éclair magique, Insomnia Cafe&Bistro.
Parteneri:
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Avalon Events, PP Protect YTA Events, PMA, Maimuța plângătoare, Hampton by Hilton, Dr. Bartoș – Chirurgie Oncologică, Teatrul Magic Puppets.
Despre FICT
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a fost conceput în anul 2013 cu scopul de a susține cultura română.
În timp, FICT a devenit mai mult decât un festival, fiind în prezent o umbrelă sub care au loc diferite evenimente care au în centru cartea și care au loc fie cu recurență fie ocazional, în funcție de diferite nevoi culturale.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania are loc în fiecare an, în toamnă, adunând cele mai importante edituri naționale. În cadrul acestuia au loc zeci de evenimente, printre care se numără lansări de carte, întâlniri cu scriitori români și internațional, dezbateri pe teme de actualitate, concerte, spectacole de teatru, recitaluri de poezie. Festivalul reunește astfel an de an diverse laturi ale artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură și lectură.
Lecturile Insomniacelor este un club de carte care funcționează sub egida FICT. Întâlnirile au loc lunar, iar scopul său este de a promova și dezbate creațiile literare ale scriitoarelor contemporane.
FICT are un caracter educativ, științific, cultural și social, având scopul promovării cercetării științifice, a culturii române, a spiritului civic, susținerii publicațiilor științifice de specialitate, a materialelor de popularizare, organizării de manifestări științifice și expoziționale, cointeresării.