Începe Jazz in the Park Competition
În weekend, talentele din jazz se adună la Cluj, la Jazz in the Park Competition
Programul complet. 17 formații de jazz din 10 țări în finală, pe scena din Parcul Central
Cea mai ambițioasă ediție a Jazz in the Park Competition are loc în acest weekend (30 iunie – 2 iulie), în Cluj-Napoca. 17 formații de jazz, din 212 aplicante, au ajuns în finala concursului internațional și sunt pregătite să cucerească publicul. Evenimentul revine după trei ani de pauză și aduce la Cluj artiști din: România, Franța, Ungaria, Israel, Belgia, Lituania, Polonia, Croația, Olanda și Japonia. Pe lângă finaliști, în fiecare seară, pe scena principală vor urca artiști renumiți, invitați speciali ai evenimentului: Shay Hazan, Mădălina Pavăl Orchestra și Takuya Kuroda, celebrul trompetist japonez care va cânta pentru prima dată în România. Atmosfera pe timp de zi va fi completată de DJ-ii de la VRTW, o prezență constantă în ultimii ani, la festival. Intrarea este liberă, iar locația, una de suflet: Parcul Central, locul în care, în urmă cu zece ani, a debutat primul eveniment Jazz in the Park.
Alin Vaida, fondator Jazz in the Park: ”Mi se pare minunat că weekendul acesta, centrul Clujului va găzdui un concurs de jazz. Suntem onorați să facem astfel de proiecte și bucuroși că orașul ne susține, de la autorități până la publicul așteptat să participe. Vor fi trei zile în care celebrăm talentul și ne arătăm împreună suportul acelora care au nevoie de încurajarea noastră. Vor fi trei zile în care tot ce contează este muzica. Vor fi trei zile de normalitate în care ne adunăm împreună și toată lumea e binevenită. Cu sinceritate, suntem mai entuziasmați să facem acest eveniment decât orice concert mare și asta vrem să ne definească pe viitor, anume dorința de a fi un suport pentru alții, mai mult decât puterea financiară sau grandoarea.”
PROGRAM JAZZ IN THE PARK COMPETITION 2023:
VINERI, 30 IUNIE
MAIN STAGE:
- 14:30 Tamás Jurisits Group (Ungaria)
- 15:45 KLT & Jessy Elsa Palma (Franța)
- 17:00 Marquis Noir (România)
- 18:15 KLAWO (Polonia)
- 19:30 Răzvan Cipcă Trio (România)
- 20:45 NAUSYQA (Olanda)
- 22:00 Mădălina Pavăl Orchestra
VRTW STAGE:
- 12:00 VRTW Podcast
- 17:00 Aldaris
- 20:00 Calibro 45
JAM SESSION STAGE (Music Lounge – Hotspot Cultural BRD):
- 21:00 Music Hub & Competition Artists
COLIN’S GASTRO PUB:
- 23:00-02:00 Jam Session
SÂMBĂTĂ, 1 IULIE
MAIN STAGE:
- 15:45 Grūviai (Lituania)
- 17:00 Dialgo (Israel)
- 18:15 KAU Trio (Belgia)
- 19:30 DSP Orchestra (România)
- 20:45 Electric Vocuhila (Franța)
- 22:00 Shay Hazan
VRTW STAGE:
- 12:00 VRTW Podcast
- 14:00 Electroclown
- 17:00 Ufe
- 20:00 Iorga
JAM SESSION STAGE (Music Lounge – Hotspot Cultural BRD):
- 21:00 Music Hub & Competition Artists
COLIN’S GASTRO PUB:
- 23:00-02:00 Jam Session
DUMINICĂ, 2 IULIE
MAIN STAGE:
- 14:30 Andrei Petrache Trio (România)
- 15:45 Sfumato (Croația)
- 17:00 Kristo (Belgia)
- 18:15 ZK Collaboration (Polonia)
- 19:30 JazzQuarters Trio (România)
- 20:45 Kevin Saura Group (Franța)
- 22:00 Takuya Kuroda
VRTW STAGE:
- 12:00 VRTW Podcast
- 14:00 Sugár & D’Jhu
- 17:00 Bully
- 20:00 Karak
JAM SESSION STAGE (Music Lounge – Hotspot Cultural BRD):
- 21:00 Music Hub & Competition Artists
COLIN’S GASTRO PUB:
- 23:00-02:00 Jam Session
Câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunțați duminică, la ora 21.30, pe scena principală. Trupele care vor cuceri juriul și se vor clasa pe primele două locuri vor câștiga un contract plătit pentru a concerta la festivalul Jazz in the Park, în 1-3 septembrie 2023. Finaliștii vor primi puncte pentru: calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii de un juriu format din:
- Horea Marc – muzician și stage manager Jazz in the Park;
- Teodor Pop – muzician în trupa Jazzybit;
- Denes Pecsi-Szabo – manager artistic (HU);
- Laura Orian – muzician și organizator de evenimente.
Premiile Jazz in the Park Competition 2023:
- Premiul 1: 000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023;
- Premiul 2: 000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023;
- Premiul 3:000 euro;
- Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 000 euro;
- Patru mențiuni pentru cei mai buni muzicieni a câte: 500 euro.
Mai mult decât jazz. Weekend vibrant în Parcul Central
Jazz in the Park Competition va transforma Parcul Central din Cluj-Napoca într-un loc plin de energie și ritm. Pe lângă concerte, vor fi pregătite o sumedenie de activități interesante și zone de relaxare pentru toți cei care vor ajunge în weekend în parc.
Music Lounge – În spatele clădirii Casino se vor întâmpla lucruri interesante. Într-un spațiu special amenajat, pe timp de zi, vor avea loc evenimente și ateliere pentru copii. În a doua parte a zilei, doritorii vor putea să ia lecții de muzică – un ”maraton” de inițiere la chitară, pian și tobe, iar cei care vor să încerce experiența în echipă sau în cuplu, se pot înscrie la lecții în duet. Înscrierile se vor face la fața locului, în limita locurilor disponibile. Seara, Music Lounge va găzdui Jam Sessions cu trupele din concurs.
Program:
Vineri: 15:00 – 21:00 Maraton de instrumente muzicale
15:00 – 21:00 Duet de instrumente muzicale
21:00 – 23:00 Jam Session
Sâmbătă: 12:00-13:30 Classic for Kids – Concert de pian și atelier de muzică pentru copii cu Bogdan Vaida și Anamaria Meza, parte din proiectul Playground
14:00-15:00 Atelier de ritm, mișcare și tobe africane cu Lucian Conțiu
15:00 – 21:00 Maraton de instrumente muzicale
15:00 – 21:00 Duet de instrumente muzicale
21:00 – 23:00 Jam Session
Duminică: 12:00 – 13:30 Classic for Kids – Concert de pian și atelier de muzică pentru copii cu Bogdan Vaida și Anamaria Meza
14:00 – 15:00 Atelier de ritm, mișcare și tobe africane cu Lucian Conțiu
15:30 – 21:00 Maraton de instrumente muzicale
15:30 – 21:00 Duet de instrumente muzicale
21:00 – 23:00 Jam Session
Italian Experience – Cei care își doresc în primul rând să se relaxeze, vor fi cu siguranță încântați de colțul care va oferi o experiență italienească. Cu spații confortabile de șezut aflate aproape de scena principală, aici se vor putea degusta celebre sortimente de pizza. Cei aventuroși vor putea să își pregătească propria pizza, într-un atelier pop-up care va fi creat în parc. Atelierul de pizza va fi deschis vineri, între orele 16.00-22.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 14.30-22.00.
Music Gallery – o variantă adaptată a Music Gallery, proiectul Jazz in the Park prin care jazzul este prezentat sub forma unei expoziții muzicale, va putea fi descoperită în clădirea Casino, alături de târgul de viniluri.
IARMAROC – Peste 40 de creatori vor aștepta publicul cu produse unice în spațiul amenajat în spatele clădirii Casino (vineri: 14.00-23.00; sâmbătă și duminică: 12.00-23.00). Cei care se simt inspirați pot să participe la Atelierele Iarmaroc, unde vor putea să își creeze propria sacoșă de denim, propriul portofel, sau propriul set de cafea. Atelierele vor avea loc sâmbătă și duminică, între orele 12.00-19.00. Înscrierile se vor putea face la cortul Iarmaroc sau pe iabilet.ro.
Documentary Lounge – Tot în spatele clădirii Casino, publicul va putea să vizioneze o serie de documentare care prezintă povestea din spatele artei meșteșugului.
Expoziții de pictură – Jazz in the Park Competition deschide clădirea Departamentului de Pictură a Universității de Artă și Design pentru toți cei pasionați de arta vizuală și care vor putea să vadă expoziții cu lucrările studenților UAD. Program: vineri-duminică, între orele 14.00-23.00 (ultima intrare se face la ora 22.00).
Activități outdoor – Cei pasionați de jazz, dar și de adrenalină, vor putea să urce pe panoul de cățărat sau să se dea cu tiroliana.
De la Jazz in the Park Competition nu va lipsi un ”line-up gastronomic” delicios și unul al vinurilor, precum și mai multe zone special amenajate pentru servirea lor. Iar cei care vor să se bucure în toamnă și de Jazz in the Park Festival, vor putea să cumpere din Parcul Central, pe durata concursului, bilete la preț special.
Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, o asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. În 2023 vor avea loc, în Cluj-Napoca, două mari evenimente:
- International Jazz in the Park Competition | Parcul Central | 30 iunie – 2 iulie
- Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” | 1 – 3 septembrie