• Str. Eroilor 378 Floresti, Jud Cluj
Open

CUM AJUNGI LA MASSIF 2023

Au început pregătirile pentru Massif 2023

CUM AJUNGI LA MASSIF 2023

CUM AJUNGI CEL MAI RAPID ȘI UȘOR ÎN POIANA BRAȘOV PENTRU PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI MASSIF

În două săptămâni începe festivalul Massif, un concept nou de divertisment, menit să transforme Poiana Brașov în cea mai mare petrecere pe care poți să o trăiești la munte cu prietenii tăi și prietenii prietenilor tăi. În weekendul 3-5 martie, Poiana Brașov devine astfel cea mai mare zonă de distracție pentru toți cei care iubesc iarna, muzica și vibe-ul de festival.

Peste 12.000 de oameni sunt așteptați în fiecare zi la primul festival care transformă o stațiune montană într-o petrecere de proporții epice! Pentru ca evenimentul să decurgă conform așteptărilor, organizatorii au pregătit o serie de recomandări.

Organizatorii Massif le recomandă fanilor care sunt cazați în

Brașov, dar și celor care locuiesc în oraș, să nu folosească mașina personală pentru a ajunge la festival și să utilizeze, în schimb, mijloacele de transport public.

Cei care vin din București sunt sfătuiți de către organizatori să aleagă trenul ca și mijloc de deplasare spre Brașov, pentru a evita traficul de pe

Valea Prahovei. Organizatorii, împreună cu autoritățile locale, vor pune la dispoziția fanilor autobuze și microbuze care vor face zilnic, în perioada

festivalului, transferul participanților din Brașov în Poiana Brașov,

precum și din stațiune înapoi în oraș. În zilele următoare vor fi publicate

programul și stațiile mijloacelor de transport.

De asemenea, pentru a se bucura de și mai multă distracție la munte, participanții sunt așteptați în oraș, dar și în stațiune, începând cu data de 2 martie.

Festivalul se deschide în fiecare zi de la ora 12:00 și se închide după miezul nopții.  Massif va avea 6 scene, amplasate în mai multe zone din

Poiana Brașov. 3 scene vor fi în Massif Winter Village, la baza pârtiei Bradu, iar alte 3 scene sunt realizate în parteneriat cu apres ski-urile

renumite din stațiune: NUBA CHALET, YAGER CHALET și KUPA APRES-SKI BAR.

VEZI LA CE ORĂ URCĂ ARTISTUL PREFERAT PE SCENĂ

 

Organizatorii au anunțat programul pe zile și ore la festivalul Massif. Fanii pot verifica deja lista artiștilor lor preferați și scenele pe care ei vor urca.

VINERI – 3 MARTIE, printre headlinerii anunțați, vor fi prezenți:

  • Grasu XXL – 17:40
  • Delia – 19:00
  • MATTN – 20:15
  • Dimitri Vegas – 21:15

Massif - Vineri - Apres Ski , CUM AJUNGI LA MASSIF 2023 Massif - Vineri - Partia Bradu

SÂMBĂTĂ – 4 MARTIE, printre headlinerii anunțați, vor fi prezenți:

  • Killa Fonic – 16:20
  • Inna – 17:25
  • Kadebostany – 18:15
  • Quintino – 20:45

Massif - Sambata - Apres Ski Massif - Sambata - Partia Bradu

DUMINICĂ – 5 MARTIE, printre headlinerii anunțați, vor fi prezenți:

  • Deliric x Silent Strike – 17:30
  • Ian – 18:30
  • MORTEN – 19:25
  • Nicky Romero – 20:45

Massif - Duminica - Apres Ski Massif - Duminica - Partia Bradu

Programul complet al Massif este disponibil pe site-ul festivalului și poate suferi modificări.

Abonamentele pentru prima ediție Massif sunt disponibile pe site-ul bemassif.com. Prețurile pornesc de la 79 euro plus taxe General Access și urcă până la 250 euro plus taxe pentru VIP. Tot pe site-ul festivalului, fanii găsesc și cazare în Poiana Brașov pentru perioada evenimentului.

Peste 100 de artiști, trupe și DJ-i vor urca pe scenele Massif  între 3 și 5 martie. Vino să trăiești cea mai tare excursie la munte cu prietenii tăi, la puterea 1000!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*